Design-ul Yosemite rămâne, dar sistemul se simte mai matur
La prima vedere, El Capitan putea fi confundat foarte ușor cu Yosemite. Apple a păstrat transparențele, Dock-ul, iconițele plate și stilul general introdus cu un an înainte, ceea ce mi se pare o alegere bună. Yosemite făcuse deja schimbarea vizuală majoră, iar un nou redesign nu ar fi avut prea mult sens. El Capitan trebuia mai degrabă să rafineze ceea ce exista deja și să facă întreaga experiență ceva mai coerentă.
Una dintre puținele schimbări vizibile imediat era trecerea de la Helvetica Neue la San Francisco, fontul care urma să devină standard în ecosistemul Apple. A apărut și acel mic truc pe care îl avem și astăzi: dacă mișcai rapid mouse-ul sau degetul pe trackpad, cursorul se mărea pentru câteva secunde ca să îl găsești mai ușor. Sunt detalii mici, dar exact astfel de lucruri defineau El Capitan.
Split View a făcut multitasking-ul mult mai simplu
Una dintre funcțiile noi pe care chiar le observai era Split View. Până atunci, dacă voiai să lucrezi cu două aplicații una lângă alta, trebuia să muți și să redimensionezi manual ferestrele până găseai o configurație convenabilă. Cu El Capitan puteai pune Safari într-o jumătate a ecranului și Notes în cealaltă, Mail lângă Calendar sau orice alte două aplicații compatibile, iar sistemul se ocupa automat de aranjarea lor.
Pe un MacBook, unde spațiul disponibil pe ecran era mai limitat decât pe un iMac, funcția avea și mai mult sens. Mission Control a fost și el simplificat, astfel încât ferestrele deschise să fie mai ușor de urmărit și organizat. Nu era o revoluție, dar era una dintre acele schimbări care eliminau câteva gesturi inutile din lucrurile pe care le făceai zilnic.
Spotlight începea să înțeleagă mai bine ce căutai
Yosemite transformase deja Spotlight dintr-o mică bară de căutare într-o interfață centrală mult mai importantă, iar El Capitan a continuat această idee. Cea mai interesantă noutate era suportul mai bun pentru căutări formulate în limbaj natural. În loc să introduci doar numele exact al unui fișier, puteai formula căutări legate de documentele la care ai lucrat într-o anumită perioadă sau mesajele primite de la o anumită persoană.
Spotlight putea afișa și informații precum vremea, rezultatele sportive sau date despre bursă, iar fereastra putea fi mutată și redimensionată. Privit acum, sistemul pare destul de simplu, dar la vremea respectivă începea să transforme Spotlight dintr-un instrument folosit doar pentru găsirea unui fișier într-o modalitate mult mai rapidă de a găsi informații direct de pe Mac.
Safari și Mail au primit îmbunătățiri pe care chiar ajungeai să le folosești
Safari nu a primit un redesign major, însă Apple a adăugat câteva funcții foarte practice. Pinned Sites permitea păstrarea permanentă a site-urilor preferate în bara de tab-uri, iar indicatorul audio îți arăta imediat ce pagină reda sunet. Puteai inclusiv să oprești acel sunet fără să mai cauți prin toate tab-urile deschise, o funcție mult mai utilă în perioada în care reclamele video care porneau automat erau peste tot.
Și Mail a împrumutat câteva idei de pe iPhone. Gesturile pe trackpad puteau fi folosite pentru ștergerea sau marcarea mesajelor, iar aplicația recunoștea mai bine informațiile despre contacte și evenimente pe care le puteai adăuga în Contacts sau Calendar. Nici Safari, nici Mail nu au fost transformate radical, dar ambele au devenit mai comode, iar asta se potrivea perfect cu filosofia întregului update.
Notes a început să devină aplicația pe care o folosim astăzi
Notes era una dintre aplicațiile care aveau cea mai mare nevoie de atenție. În versiunile mai vechi de OS X, era practic un loc în care puteai scrie câteva rânduri de text și nu foarte mult în plus. El Capitan a schimbat destul de serios situația, adăugând posibilitatea de a salva fotografii, documente, linkuri, locații din Maps și alte tipuri de conținut. Au apărut și checklist-urile, ceea ce făcea aplicația mult mai utilă pentru liste și organizare.
Apple a introdus și Attachments Browser, prin care puteai găsi mai rapid imaginile, documentele și celelalte elemente salvate în notițe, iar sincronizarea prin iCloud făcea ca totul să apară și pe iPhone sau iPad. Dacă folosim astăzi Notes pentru mult mai mult decât simple notițe, El Capitan a fost unul dintre momentele în care Apple a început cu adevărat să construiască această direcție.
Photos a devenit mai flexibilă
Aplicația Photos era încă relativ nouă pe Mac și abia începuse să înlocuiască vechiul iPhoto. El Capitan a adus câteva îmbunătățiri de organizare și editare, dar cea mai importantă schimbare a fost suportul pentru extensii de editare din aplicații terțe. Practic, dezvoltatorii puteau integra propriile instrumente direct în Photos, iar utilizatorul nu mai trebuia să exporte o fotografie într-o altă aplicație pentru fiecare modificare mai avansată.
Nu transforma Photos într-o aplicație profesională, dar o făcea mult mai flexibilă pentru utilizatorul obișnuit. Și aici se vedea aceeași abordare pe care Apple o avea în tot sistemul: aplicațiile integrate nu trebuiau neapărat reinventate, ci făcute suficient de bune încât să nu simți imediat nevoia unei alternative.
Metal a ajuns pe Mac, iar performanța a devenit adevărata prioritate
Probabil cea mai importantă schimbare din El Capitan era una pe care nu o vedeai direct. Apple a adus Metal pe Mac, tehnologia grafică introdusă anterior pe iPhone și iPad, prin care aplicațiile puteau comunica mai eficient cu procesorul grafic. Pentru aplicații profesionale, jocuri și chiar pentru animațiile sistemului, asta însemna posibilitatea unei performanțe mai bune și a unui consum mai eficient al resurselor.
În același timp, Apple a lucrat la viteza generală a sistemului: aplicațiile puteau porni mai repede, trecerea de la una la alta era mai fluidă, iar anumite operațiuni din sistem se simțeau mai rapide. Rezultatele depindeau, evident, și de Mac-ul folosit, dar după Yosemite, El Capitan avea senzația unui sistem mult mai bine pus la punct. Pentru mine, aici se afla adevărata valoare a update-ului.
A fost pentru Yosemite ceea ce Snow Leopard fusese pentru Leopard
Comparația dintre El Capitan și Snow Leopard mi se pare una dintre cele mai potrivite. Snow Leopard luase un Leopard ambițios și îl rafinase, iar El Capitan a făcut ceva foarte asemănător pentru Yosemite. Nu a încercat să schimbe din nou direcția, ci a luat designul nou, Continuity, iCloud și celelalte schimbări importante ale generației precedente și a construit un sistem mai stabil în jurul lor.
În același timp, a adăugat suficiente lucruri noi încât să nu pară doar un simplu update de mentenanță. Split View, Spotlight mai inteligent, noul Notes și Metal erau funcții importante, dar niciuna nu încerca să fure toată atenția. El Capitan era mai degrabă o versiune pe care începeai să o apreciezi după câteva zile de utilizare decât una care să impresioneze într-o prezentare de o oră.
El Capitan a închis și epoca OS X
Privind retrospectiv, El Capitan are și o semnificație aparte în istoria Mac-ului. A fost ultima versiune care a purtat oficial numele OS X. În anul următor, Apple a lansat macOS Sierra și a schimbat denumirea pentru a o aduce în aceeași familie cu iOS, watchOS și tvOS. Astfel, fără să fie prezentat ca un final de epocă, El Capitan a închis o perioadă începută cu Mac OS X la începutul anilor 2000.
Și, într-un fel, faptul că această etapă s-a încheiat cu o versiune concentrată pe rafinare mi se pare potrivit. El Capitan nu a încercat să demonstreze ceva spectaculos, ci a lăsat OS X într-o formă matură și stabilă înainte ca Apple să treacă la următorul capitol.
Lasă un răspuns