Galaxy S26 sau iPhone 17? Bătălia supremă a anului 2026

Design și materiale

Și aici diferențele nu prea există deoarece ambele telefoane sunt realizate din aluminiu, au rezistență la apă și praf și aproape aceleași dimensiuni. Singurele diferențe le poți regăsi pe parte de greutate și culori, unde avem următoarele:

  • pentru iPhone 17 avem o greutate de 177 de grame pe culorile: Negru, Alb, Albastru, Verde, Lavandă
  • pentru Galaxy S26 avem o greutate de 167 de grame (cu 10 grame mai ușor decât iPhone 17) pe culorile: Alb, Negru, Sky Blue, Cobalt Violet

Display

Deși ambele modele au în acest moment un ecran de 6.3″, ecrane OLED, rate de refresh de 120 Hz, protecții de ecran foarte bune (Gorilla Glass Victus 2 pe S26, respectiv Ceramic Shield 2 pe iPhone 17), singurele diferențe aici le regăsim în materie de luminozitate maximă, unde iPhone 17 câștigă detașat cu 3000 nits, comparativ cu 2600 nits cât are S26, cât și la rezoluție, unde avem 1080×2340 pixeli pe S26 și 1206×2622 pixeli pe iPhone 17, deci clar o rezoluție mai mare pe cel din urmă.

Performanță și procesor

La acest capitol, atât Galaxy S26, cât și iPhone 17 se vor descurca foarte bine în task-uri obișnuite (precum social media, navigat pe net ș.a.m.d.), ei bine aici apare prima mea critică și una din probleme.

În timp ce Apple ne obișnuiesc de la începuturile iPhone cu procesoare de tip A la nivel global, de partea cealaltă Samsung alege să facă un mare ping-pong de la an la an, anul acesta alegând să livreze procesoare Snapdragon în America și Asia, în Europa ne livrează așa numitele procesoare Exynos care, din punctul meu de vedere sunt o glumă proastă la adresa noastră a europenilor.

La nivel de memorie RAM, chiar dacă Galaxy S26 câștigă cu 12 GB de RAM, nici iPhone 17 nu o duce rău cu 8 GB întrucât mereu memoria RAM de pe iPhone s-a simțit mereu mai optimizată datorită iOS-ului, dar o să ajungem și acolo.

Cameră

Și aici apare un alt mare minus: și anume că Samsung nu a mai modificat nimic major la hardware-ul pentru camere încă de la S22 (aici având 50 MP pentru Wide, 12 MP Ultrawide și 10 MP Telephoto) și toate optimizările pe care le-au făcut sunt la nivel de AI mai mult, de partea cealaltă iPhone 17 se simte la fel ca un model Pro când vine vorba de camere întrucât avem 48 MP pe ambele camere față de generațiile trecute unde aveam camere puțin mai slabe.

Părerea mea personală e că Samsung puteau să se străduiască mai mult la hardware-ul de camere să-l aducă aproape la nivel cu modelul Ultra în loc să aducă niște optimizări artificiale având vedere că competiția a ales chiar să egaleze camerele cu modelul lor din gama Pro.

Pe parte de video, singurul dezavantaj al iPhone-ului este lipsa formatului 8K, însă probabil vom primi și noi aceste funcții, chiar dacă cei mai mulți dintre noi abia dacă filmăm cu 4K.

Baterie și încărcare

Pe parte de baterie, da recunosc, iPhone 17 nu are o baterie extraordinară, însă pentru dimensiunile pe care le are și ce oferă acum, eu zic că este cât de cât rezonabil, deși mă așteptam la măcar 4000 mAh. Și cifrele ne zic în felul următor: pentru iPhone 17 avem o baterie de 3692 mAh pentru care punem la socoteală că se încarcă cu un maxim de 40W, iar pentru Galaxy S26 avem o baterie de 4300 mAh la care punem maximul de încărcare de 45W.

Ce au în comun ambele modele sunt încărcarea rapidă, respectiv încărcarea wireless, care nu mai sunt ceva nou, ci chiar un standard.

Software și ecosistem

Pe parte de software, dacă în anii trecuți puteam să mai fac o diferență între iOS și One UI, ei bine cu noul One UI 8.5 pot spune că experiența de utilizare se îndreaptă și mai mult înspre cea de pe iOS, dacă nu chiar super asemănătoare (aviz iubitorilor de One UI). Legat de ce oferă fiecare din aceste OS-uri nu o să mai vorbesc întrucât se știe deja, deși pot zice doar atât: ca fost utilizator de Samsung (în perioada lui de glorie), mi-e dor de experiența pe care o aduceau vechile Touchwiz, dar și cele două versiuni majore Samsung Experience care au existat în 2017-2018.

Legat de ecosistem, deși ambele au ecosisteme destul de puternice, cel de la Apple (din punctul meu de vedere) e mult mai bine închegat datorită faptului că ecosistemul e mai mult timp pe piață și a dat dovadă de maturitate în toți acești ani. De update-uri sunt cam dezamăgit în ceea ce privește Samsung deoarece nu livrează niciodată la timp la nivel global, și aleg să lanseze atât update-uri de securitate, cât și cele de versiune majoră în funcție de model, de țară, de regiune, de operator și criteriile pot continua, în timp ce Apple lansează update-urile în aceeași zi la nivel global pe toate modelele.

Deci aici punct garantat pentru Apple.

Preț și calitate-preț

Și aici apare o altă problemă: dacă până acum Apple erau considerați ca cei ce făceau dispozitive scumpe, ei bine Samsung a decis să schimbe ei macazul și să scumpească această serie ajungând mai scumpe decât modelele actuale din seria 17, iar pentru ceea ce oferă Samsung în ultima perioadă, prețurile pentru noua serie nu se justifică. Mai jos las link-urile pentru cele două modele pentru a compara chiar voi prețurile.

Telefon mobil Samsung Galaxy S26, Dual SIM, 12GB RAM, 256GB, 5G

Telefon mobil Apple iPhone 17, 256GB, 5G

De ce să cumperi noul Galaxy S26?

Dacă îți dorești funcții avansate de AI, ești adeptul filmării 8K, nu te temi de prețul piperat și ești familiarizat cu experiența Samsung și One UI (deși există alte variante și mai bune), atunci Galaxy S26 este pentru tine.

De ce să cumperi iPhone 17?

Dacă te-ai plictisit de experiența Android și Samsung în general dar nu vrei să pierzi foarte multe din funcțiile de bază, vrei un sistem foarte bine optimizat dar nu vrei să investești un buget uriaș pentru varinta Pro, atunci modelul de bază iPhone 17 este tot ce ai nevoie în momentul de față.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *